România suportă anual costuri de aproximativ 2,5 miliarde de euro asociate excesului ponderal și obezității, echivalentul a circa 0,7% din PIB. Un nou studiu european arată că efectele nu se limitează la cheltuielile medicale: mai mult de jumătate din factura estimată pentru România provine din pierderi de productivitate, absenteism, incapacitate de muncă, mortalitate prematură și îngrijire informală.

Obezitatea este privită de cele mai multe ori ca o problemă de sănătate individuală. Din perspectiva economiei unei țări, însă, efectele sale sunt mult mai extinse.

Un raport publicat în septembrie 2026 de Office of Health Economics (OHE) estimează că impactul anual asociat unui indice de masă corporală ridicat ajunge în România la aproximativ 2,5 miliarde de euro, sau circa 131 de euro pentru fiecare locuitor. Suma reprezintă aproximativ 0,7% din PIB-ul României.

Studiul, intitulat The economic burden of overweight and obesity in Europe, a fost realizat de George Bray, Paul Oyalo, Hania El Banhawi, Sukanya Subramaniyan și Chris Skedgel și a fost comandat și finanțat de Federația Europeană a Industriilor și Asociațiilor Farmaceutice – EFPIA.

Ce reprezintă, de fapt, cele 2,5 miliarde de euro

O precizare este importantă: studiul nu calculează numai costul tratării persoanelor diagnosticate cu obezitate.

Cercetătorii analizează impactul unui IMC ridicat – „elevated BMI” – asupra sănătății și economiei, luând în calcul atât costurile medicale ale bolilor care pot fi atribuite excesului ponderal, cât și efectele asupra productivității.

Pentru costurile medicale directe, autorii au folosit o abordare bazată pe boli, estimând partea din costurile diferitelor afecțiuni care poate fi atribuită unui IMC ridicat. Pentru costurile indirecte au fost analizate mortalitatea prematură, inactivitatea economică, absenteismul, prezenteismul – situația în care angajatul este prezent la serviciu, dar capacitatea sa de muncă este diminuată – și timpul acordat îngrijirii informale.

În cazul României, aproximativ 1,1 miliarde de euro reprezintă costuri medicale directe, iar alte aproximativ 1,4 miliarde de euro sunt costuri indirecte.

Structura estimată a costurilor indirecte este relevantă:

• aproximativ 0,5 miliarde euro – prezenteism;
• circa 0,4 miliarde euro – absenteism;
• aproximativ 0,2 miliarde euro – inactivitate economică;
• circa 0,2 miliarde euro – mortalitate prematură;
• aproximativ 0,1 miliarde euro – îngrijire informală.

În total, rezultă o povară economică anuală de aproximativ 2,5 miliarde de euro.

Bolile cardiovasculare generează cea mai mare parte a costurilor medicale

Excesul ponderal și obezitatea sunt asociate cu un risc crescut pentru o serie de boli cronice.

Raportul OHE menționează printre acestea diabetul zaharat de tip 2, bolile cardiovasculare, boala hepatică metabolică, anumite forme de cancer, bolile neurologice și respiratorii cronice, osteoartrita, bolile renale și afecțiunile digestive.

În România, dintre costurile medicale atribuite IMC-ului ridicat, cele mai importante categorii sunt estimate la aproximativ:

500 milioane euro pentru bolile cardiovasculare,

200 milioane euro pentru afecțiunile musculo-scheletice și

100 milioane euro pentru diabetul zaharat de tip 2.

Restul costurilor medicale provin din celelalte categorii de boli asociate.

În total, factura medicală directă este estimată la aproximativ 1,1 miliarde euro anual, adică aproximativ 59 de euro pentru fiecare rezident.

Problema nu se oprește la spitale

Una dintre concluziile importante ale cercetării este că o parte foarte mare a poverii obezității nu apare direct în bugetele spitalelor sau în cheltuielile cu medicamentele.

Ea apare în economie.

Un angajat poate lipsi mai multe zile de la serviciu din cauza problemelor de sănătate. Un altul poate continua să lucreze, dar cu o productivitate redusă. Unele persoane ies prematur din piața muncii, iar în alte cazuri membrii familiei trebuie să aloce timp îngrijirii unei persoane bolnave.

La nivelul celor opt state analizate, costurile indirecte reprezintă între 18% și 58% din întreaga povară economică asociată unui IMC ridicat.

În România, acestea sunt estimate la aproximativ 1,4 miliarde de euro, ceea ce înseamnă că pierderile din economie sunt chiar mai mari decât costurile medicale directe.

278.000 de decese asociate anual cu IMC ridicat în cele opt țări analizate

Studiul OHE analizează opt state europene: Germania, Regatul Unit, Franța, Italia, Spania, Irlanda, Grecia și România.

Împreună, acestea oferă exemple de economii, populații și sisteme de sănătate foarte diferite.

Conform calculelor cercetătorilor, un IMC ridicat este asociat în cele opt țări cu aproximativ 278.000 de decese anual și aproape 8 milioane de DALY – ani de viață ajustați pentru dizabilitate – pierduți în fiecare an.

DALY este un indicator utilizat în sănătatea publică pentru a măsura atât anii de viață pierduți prin deces prematur, cât și anii trăiți cu boală sau dizabilitate.

Analiza arată că IMC-ul ridicat este asociat cu aproape 60% din povara exprimată în DALY a diabetului zaharat de tip 2, aproximativ 45% în cazul bolilor digestive și circa 32% pentru boala cronică de rinichi, în populațiile și modelarea analizate.

Germania suportă cea mai mare factură: 55,2 miliarde de euro anual

Diferențele dintre țările analizate sunt foarte mari.

Cea mai mare povară economică în valoare absolută este estimată pentru Germania – 55,2 miliarde de euro anual, echivalentul a aproximativ 662 de euro pe locuitor.

Regatul Unit urmează cu aproximativ 43,2 miliarde euro, iar Franța, Italia și Spania se situează în jurul pragului de 20 de miliarde de euro anual.

Estimările totale sunt:

Ca pondere în economie, situația arată însă diferit. Costurile ajung la aproximativ 1,4% din PIB în Regatul Unit și Grecia, în timp ce pentru România estimarea este de aproximativ 0,7% din PIB.

România: datele despre prevalență diferă mult în funcție de metodologie

În interpretarea statisticilor despre obezitate trebuie făcută însă o distincție importantă.

Datele pot varia considerabil în funcție de faptul că greutatea și înălțimea sunt măsurate direct sau sunt declarate de respondenți, precum și în funcție de standardizarea populației.

De exemplu, profilul OECD pentru România publicat în 2025 indică o rată mult mai mică atunci când sunt utilizate anumite date bazate pe auto-raportare, în timp ce estimările modelate ale Organizației Mondiale a Sănătății sunt considerabil mai ridicate.

Datele OMS disponibile pentru România indică o prevalență standardizată a obezității în rândul adulților de aproximativ 34% pentru 2022, iar seriile OMS actualizate ulterior indică niveluri și mai ridicate în estimările pentru anii următori.

Prin urmare, procentele provenite din surse diferite nu ar trebui comparate direct fără precizarea metodologiei.

Obezitatea infantilă poate deveni problema adultului de mâine

Există și o componentă care poate influența costurile viitoare.

O amplă revizuire sistematică și meta-analiză publicată în Obesity Reviews, care a inclus 15 studii prospective și peste 200.000 de participanți, a constatat că tinerii cu obezitate au o probabilitate de aproximativ cinci ori mai mare de a avea obezitate la maturitate comparativ cu cei fără obezitate.

Analiza a estimat că aproximativ 55% dintre copiii cu obezitate continuă să aibă obezitate în adolescență, iar aproximativ 80% dintre adolescenții cu obezitate rămân în această categorie la maturitate.

Există însă o nuanță esențială: aceeași cercetare arată că aproximativ 70% dintre adulții cu obezitate nu fuseseră obezi în copilărie sau adolescență. Prevenția nu poate fi, așadar, limitată exclusiv la copiii deja afectați.

Europa se confruntă cu o problemă structurală

Datele Organizației Mondiale a Sănătății arată că excesul ponderal și obezitatea reprezintă deja una dintre principalele provocări de sănătate publică ale continentului.

OMS estimează că aproape 60% dintre adulții din Regiunea Europeană trăiesc cu suprapondere sau obezitate, iar aceste condiții se numără printre principalii factori de risc pentru bolile netransmisibile.

Raportul OHE constată, la rândul său, că prevalența obezității în Europa a crescut cu peste 75% față de nivelul din 1990, iar prevalența combinată a supraponderalității și obezității a crescut cu aproximativ 22%.

Problema este vizibilă și în rândul copiilor. Cea mai recentă rundă a WHO European Childhood Obesity Surveillance Initiative, care a inclus aproximativ 470.000 de copii, arată că circa 25% dintre copiii cu vârste de 7–9 ani aveau suprapondere, inclusiv obezitate, iar aproximativ 11% trăiau cu obezitate.

2,5 miliarde de euro – o estimare economică, nu o factură plătită efectiv de stat

Cifra pentru România trebuie însă interpretată corect.

Cele 2,5 miliarde de euro nu reprezintă suma pe care statul român o plătește anual direct pentru tratamentul obezității și nici o linie identificabilă în bugetul Ministerului Sănătății.

Este o estimare economică a poverii totale asociate unui IMC ridicat, construită prin combinarea costurilor medicale atribuibile cu pierderile de productivitate și alte efecte economice.

În plus, raportul OHE este un Contract Research Report comandat și finanțat de EFPIA, organizația europeană reprezentativă a industriei farmaceutice. Acest lucru nu invalidează rezultatele, dar reprezintă o informație relevantă pentru transparență și trebuie menționată atunci când studiul este citat.

De la problemă medicală la problemă economică

Principala concluzie care rezultă din date este că excesul ponderal nu generează costuri doar atunci când pacientul ajunge la medic.

Factura apare în spitale și în sistemul de sănătate, dar și în companii, prin zile de muncă pierdute și productivitate redusă, în familii, prin timpul dedicat îngrijirii, și în întreaga economie, prin retragerea prematură din activitate și mortalitatea prematură.

Pentru România, estimarea de 2,5 miliarde de euro anual – aproximativ 0,7% din PIB – transformă problema obezității și a excesului ponderal dintr-un subiect exclusiv medical într-unul cu implicații economice majore.

Iar faptul că aproximativ 1,4 miliarde de euro din această sumă provin din costuri indirecte arată de ce prevenția, diagnosticul precoce și managementul bolilor asociate greutății pot avea efecte care depășesc cu mult bugetul sistemului sanitar.