Biomasa lemnoasă revine în centrul dezbaterii europene privind energia și schimbările climatice. Pentru România, problema are însă o particularitate greu de ignorat: milioane de gospodării, în special din mediul rural, continuă să depindă de lemn pentru încălzire. Datele europene arată totodată că bioenergia provenită din lemn nu poate fi tratată ca o resursă automat „verde”: originea materiei prime, eficiența instalațiilor și modul de gospodărire a pădurilor sunt esențiale.

Biomasa nu înseamnă automat copaci tăiați pentru a fi arși

Una dintre cele mai controversate teme ale dezbaterii europene este cantitatea de lemn folosită pentru producerea energiei.

Datele Joint Research Centre (JRC) al Comisiei Europene arată însă că o parte importantă a acestei resurse nu provine direct din arbori recoltați special pentru producerea energiei.

Pentru anul 2017, aproximativ 48% din biomasa lemnoasă utilizată pentru energie în UE provenea din surse secundare, categorie care include produse secundare ale industriei lemnului, scoarță, leșie neagră, lemn recuperat și alte reziduuri. Aproximativ 44% provenea din surse primare, iar pentru circa 8% originea nu putea fi clasificată cu precizie.

În interiorul categoriei de biomasă primară există, la rândul său, diferențe importante între lemnul de foc, crengi și vârfuri, lemnul provenit din lucrări silvice și lemnul industrial.

Din acest motiv, afirmația potrivit căreia Europa ar „arde pădurile pentru energie” simplifică excesiv o structură mult mai complexă a pieței biomasei.

Arderea lemnului produce CO₂. Atunci de ce biomasa poate avea cotă zero în EU ETS?

Unul dintre cele mai importante puncte care trebuie clarificate este conceptul de „emisii zero”.

Arderea biomasei produce CO₂ la coș. Cota zero utilizată în anumite situații în sistemul european EU ETS este o regulă de contabilizare a emisiilor, nu afirmația că arderea lemnului nu eliberează carbon în atmosferă.

Regulile europene prevăd că biomasa trebuie să îndeplinească criteriile de durabilitate și de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră stabilite de legislația UE pentru a putea beneficia de această contabilizare. Dacă respectivele criterii nu sunt îndeplinite, carbonul biomasei este tratat, în acest calcul, ca fiind carbon fosil.

Această diferență este esențială.

O tonă de resturi provenite din industria lemnului utilizată într-o centrală eficientă de cogenerare nu are neapărat același impact climatic pe întreg ciclul de viață ca lemnul de calitate industrială recoltat pentru a fi ars într-o instalație ineficientă.

UE a înăsprit deja regulile privind biomasa forestieră

Directiva europeană RED III a introdus restricții suplimentare privind utilizarea lemnului pentru energie.

Statele membre nu trebuie să acorde sprijin financiar direct pentru producerea energiei prin utilizarea:

• buștenilor de gater;
• buștenilor pentru furnir;
• lemnului rotund de calitate industrială;
• buturugilor;
• rădăcinilor.

Legislația introduce și principiul utilizării în cascadă a biomasei. În esență, lemnul trebuie orientat cu prioritate spre utilizările care păstrează o valoare economică și materială mai mare, înainte de valorificarea energetică.

În același timp, RED III limitează acordarea de noi forme de sprijin pentru producerea exclusivă de electricitate din biomasă forestieră, fiind prevăzute anumite excepții.

Logica europeană devine astfel mai apropiată de principiul: lemnul de calitate pentru produse, reziduurile și materialele inferioare pentru energie, acolo unde utilizarea energetică este justificată.

Pădurile europene absorb tot mai puțin carbon

Există însă și un avertisment important.

Capacitatea pădurilor europene de a funcționa ca absorbant de carbon s-a redus considerabil.

Potrivit Joint Research Centre, media absorbției nete de carbon a pădurilor europene a coborât de la aproximativ 456,9 milioane tone CO₂ echivalent pe an în perioada 2010–2014 la aproximativ 332,6 milioane tone în 2020–2022.

Scăderea este de aproximativ 27%.

Cauzele nu se reduc însă la utilizarea energetică a lemnului.

Cercetările indică o combinație de factori: intensificarea recoltărilor în anumite perioade, îmbătrânirea pădurilor, secetele și valurile de căldură, incendiile, atacurile insectelor și mortalitatea arborilor. Un studiu publicat în Nature în 2025 avertiza că diminuarea capacității pădurilor UE de a absorbi carbon riscă să afecteze obiectivele climatice europene.

Problema biomasei trebuie, prin urmare, analizată împreună cu modul în care sunt administrate pădurile.

România are o problemă diferită: încălzirea satului

Pentru România, discuția despre biomasă nu privește numai centralele energetice.

Lemnul rămâne una dintre principalele surse de încălzire pentru gospodăriile din mediul rural, iar legislația adoptată în 2026 urmărește reducerea progresivă a utilizării biomasei forestiere și a combustibililor fosili solizi în instalațiile individuale și în sistemele centralizate.

Legea nr. 168/2026 prevede programe pentru înlocuirea progresivă până în 2040 a instalațiilor mai vechi de zece ani și/sau cu randamente sub 65%.

Aici apare una dintre marile probleme ale tranziției energetice românești: o gospodărie dintr-o localitate fără rețea de gaze și cu venituri reduse nu poate renunța pur și simplu la soba pe lemne fără să primească o alternativă tehnică și financiară realistă.

Nu doar combustibilul contează, ci și soba

Eficiența instalației poate modifica radical cantitatea de lemn necesară pentru încălzirea aceleiași locuințe.

În acest context a apărut programul cunoscut drept „Rabla pentru sobe”, destinat înlocuirii instalațiilor vechi cu echipamente moderne, mai eficiente și cu emisii mai reduse.

Direcția este importantă deoarece reducerea consumului de lemn nu presupune obligatoriu eliminarea imediată a biomasei. O parte din reducere poate proveni din creșterea eficienței energetice a locuințelor și a instalațiilor.

Izolarea termică, sobele moderne, pompele de căldură acolo unde rețeaua electrică permite, energia solară și alte tehnologii pot reduce treptat cantitatea de biomasă necesară.

„1 sat – 1 MW”: deocamdată o propunere, nu un program guvernamental

Asociația Forestierilor din România – ASFOR propune dezvoltarea unui concept denumit „1 sat – 1 MW”.

Ideea presupune realizarea la nivel local a unor instalații de cogenerare alimentate în principal cu tocătură, resturi forestiere și produse secundare ale industriei lemnului, dimensionate în funcție de resursa disponibilă în mod sustenabil.

Energia ar putea fi folosită pentru încălzirea unor clădiri publice – școli, primării sau dispensare – și, acolo unde infrastructura permite, a gospodăriilor.

Este important însă de precizat că nu există în prezent un program național „1 sat – 1 MW” și nici o linie de finanțare dedicată acestui concept.

ASFOR estimează un cost al energiei termice din tocătură locală de aproximativ 150 lei/MWh, comparativ cu aproximativ 380 lei/MWh pentru gaz și peste 500 lei/MWh pentru motorină. Aceste valori trebuie privite ca estimări ale organizației, nu ca tarife naționale garantate. Costurile reale ar depinde de materia primă, transport, investiția inițială, eficiența instalației, finanțare și caracteristicile fiecărei localități.

O centrală pe biomasă nu înseamnă automat energie sustenabilă

Există și o condiție fundamentală.

O centrală locală nu ar trebui dimensionată în funcție de cât lemn poate consuma, ci de cantitatea de biomasă reziduală care poate fi furnizată sustenabil.

Dacă o asemenea instalație ajunge să creeze o cerere artificială pentru lemn de calitate sau să stimuleze creșterea recoltărilor peste limitele sustenabile, avantajul inițial poate fi pierdut.

În schimb, un sistem alimentat în principal din resturi ale industriei lemnului, material rezultat din anumite lucrări silvice și alte categorii de biomasă care nu au utilizări materiale superioare se apropie mai mult de principiul economiei circulare promovat de UE.

Biomasa nu este nici soluție miraculoasă, nici combustibil care trebuie ignorat

Datele europene sugerează că dezbaterea nu poate fi redusă la două extreme: „lemnul este energie verde” sau „orice ardere a lemnului distruge pădurea”.

Ambele formule ignoră diferențe esențiale.

Contează ce lemn este ars, de unde provine, ce altă utilizare ar fi putut avea, cât de eficient este transformat în energie și dacă pădurea din care provine se regenerează corespunzător.

Pentru România, problema este cu atât mai importantă cu cât tranziția energetică a satului nu poate fi realizată peste noapte.

O strategie realistă ar putea combina modernizarea sobelor și a sistemelor de încălzire, eficientizarea energetică a locuințelor, dezvoltarea energiei solare și a pompelor de căldură acolo unde sunt fezabile și utilizarea controlată a biomasei reziduale în comunitățile unde există suficientă resursă locală.

În acest scenariu, biomasa nu ar trebui să concureze cu industria mobilei, construcțiile sau alte utilizări cu valoare adăugată mai mare.

Principiul ar trebui să fie simplu: lemnul de calitate rămâne material, iar energia reprezintă ultima etapă a utilizării resursei.