Obezitatea în Europa: peste jumătate dintre adulți au exces ponderal

Obezitatea reprezintă una dintre cele mai importante provocări de sănătate publică din Europa, cu implicații medicale, sociale și economice tot mai mari. Potrivit datelor Eurostat, 16,3% dintre adulții din Uniunea Europeană erau afectați de obezitate în 2025, în timp ce peste jumătate din populația adultă avea o greutate corporală peste limitele considerate normale. Studiile Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) evidențiază diferențe semnificative între state, dar și influența educației, vârstei și condițiilor socioeconomice asupra acestui fenomen.

Obezitatea a devenit o problemă structurală pentru sistemele europene de sănătate, depășind sfera comportamentelor alimentare individuale. Cercetările internaționale arată că dezvoltarea economică, urbanizarea, schimbările stilului de viață și accesul inegal la alimentație sănătoasă contribuie la creșterea numărului persoanelor afectate.

Datele publicate de Eurostat în septembrie 2026 indică faptul că 16,3% dintre adulții din Uniunea Europeană erau afectați de obezitate în 2025, iar alte 35,4% dintre persoane se încadrau în categoria preobezității. În total, aproximativ 51,7% dintre adulții europeni aveau exces ponderal. Statisticile confirmă amploarea fenomenului, dar și necesitatea unor politici publice care să combine prevenția, educația nutrițională și accesul la servicii medicale specializate.

Diferențe importante între statele europene

Cele mai recente statistici Eurostat evidențiază disparități considerabile între țările Uniunii Europene. Malta înregistra în 2025 cea mai ridicată rată a obezității, de 26,6%, fiind urmată de Letonia, cu 24,6%, și Finlanda, cu 23,2%. La polul opus se situa Italia, unde prevalența obezității era de aproximativ 7%.

România se afla sub media europeană, cu o rată de 12,9%, apropiată de cea înregistrată în Grecia, de 12,8%. Aceste diferențe reflectă o combinație de factori economici, culturali, sociali și comportamentali. Obiceiurile alimentare, nivelul activității fizice, structura demografică și accesul la servicii de prevenție pot influența prevalența obezității.

Totuși, specialiștii atrag atenția că statisticile trebuie interpretate în funcție de metodologia utilizată. Datele bazate pe greutatea și înălțimea declarate de respondenți pot subestima prevalența reală a obezității, comparativ cu studiile care utilizează măsurători directe.

OMS: aproape 60% dintre adulții din regiunea europeană au exces ponderal sau obezitate

O perspectivă mai amplă este oferită de Organizația Mondială a Sănătății, care analizează o regiune europeană extinsă, incluzând și state din afara Uniunii Europene. Potrivit raportului regional al OMS, prevalența obezității în această regiune era estimată la 22,6% în 2022, cu diferențe importante între țări.

În același timp, aproape 60% dintre adulți prezentau exces ponderal sau obezitate, fenomenul fiind mai răspândit în rândul bărbaților decât al femeilor. Estimările OMS indică o prevalență a excesului ponderal și obezității de aproximativ 63% în rândul bărbaților și 54% în rândul femeilor.

Diferența dintre estimările OMS și cele publicate de Eurostat este explicată, în parte, prin aria geografică analizată, perioadele de referință și metodele statistice utilizate. Datele OMS evidențiază și consecințele medicale ale fenomenului. Excesul ponderal și obezitatea sunt asociate cu peste 1,2 milioane de decese anual în regiunea europeană, reprezentând un factor major de risc pentru numeroase boli cronice.

România: o rată relativ redusă a obezității, dar un nivel ridicat al excesului ponderal

Situația României prezintă o particularitate importantă. Deși statisticile Eurostat plasează țara sub media Uniunii Europene în privința obezității, alte cercetări indică o prevalență semnificativă a excesului ponderal. Raportul OCDE Health at a Glance: Europe 2024 arată că, în 2022, aproximativ 58% dintre bărbații din România și 41% dintre femei se încadrau în categoria preobezității, fără a include persoanele cu obezitate. În schimb, prevalența obezității raportate era sub 10% atât în rândul bărbaților, cât și al femeilor.

Această situație evidențiază importanța diferențierii dintre preobezitate și obezitate. Potrivit clasificării utilizate de OMS, preobezitatea corespunde unui indice de masă corporală (IMC) cuprins între 25 și 29,9 kg/m², în timp ce obezitatea este definită printr-un IMC de cel puțin 30 kg/m².

Deși IMC reprezintă un instrument utilizat pe scară largă în studiile epidemiologice, acesta nu reflectă întotdeauna distribuția grăsimii corporale sau particularitățile metabolice ale fiecărei persoane. Pentru România, rezultatele sugerează necesitatea consolidării politicilor de prevenție, mai ales în condițiile în care o proporție importantă a populației adulte se află deja în categoria excesului ponderal.

Educația, veniturile și vârsta influențează prevalența obezității

Unul dintre cele mai relevante rezultate ale cercetărilor europene privește relația dintre obezitate și inegalitățile socioeconomice.

Datele Eurostat incluse în raportul privind dezvoltarea durabilă a Uniunii Europene, ediția 2026, arată că prevalența obezității era de 18,5% în rândul persoanelor cu un nivel educațional scăzut, comparativ cu 12,6% în cazul adulților cu studii superioare. Diferențele pot fi influențate de accesul la informații privind alimentația, condițiile de muncă, veniturile disponibile și oportunitățile de desfășurare a activităților fizice. Totodată, vârsta reprezintă un factor important. În categoria persoanelor cu vârste între 65 și 74 de ani, rata obezității ajungea la 20,4%, depășind media europeană.

Aceste rezultate indică faptul că obezitatea nu poate fi explicată exclusiv prin alegerile individuale. Mediul social și economic în care trăiesc oamenii poate influența semnificativ comportamentele alimentare și nivelul activității fizice. Prin urmare, politicile de sănătate publică trebuie adaptate inclusiv grupurilor vulnerabile, în special persoanelor cu venituri reduse și celor care au acces limitat la servicii medicale și programe de prevenție.

Obezitatea infantilă, un risc pentru sănătatea generațiilor viitoare

Un alt semnal de alarmă provine din studiile OMS privind sănătatea copiilor. La nivelul regiunii europene, aproximativ unul din trei copii de vârstă școlară este afectat de exces ponderal sau obezitate.

Raportul regional OMS din 2022 estima că 29% dintre băieți și 27% dintre fete se încadrau în aceste categorii. Specialiștii asociază fenomenul cu modificările stilului de viață, disponibilitatea alimentelor cu densitate energetică ridicată, activitatea fizică insuficientă și creșterea timpului petrecut în fața dispozitivelor digitale. Obezitatea instalată în copilărie poate persista la vârsta adultă, crescând riscul apariției unor afecțiuni metabolice, cardiovasculare și musculoscheletale.

OMS recomandă intervenții timpurii, inclusiv îmbunătățirea alimentației în școli, promovarea activității fizice și limitarea expunerii copiilor la publicitatea pentru produse alimentare nesănătoase.

Consecințele medicale și economice ale obezității

Dincolo de impactul asupra sănătății individuale, obezitatea generează costuri considerabile pentru sistemele medicale și economiile europene. Potrivit OCDE, aproximativ 420.000 de decese înregistrate în Uniunea Europeană în 2021 au fost asociate cu un indice de masă corporală excesiv.

Obezitatea constituie un factor de risc pentru diabetul zaharat de tip 2, bolile cardiovasculare, hipertensiunea arterială, anumite forme de cancer și afecțiunile aparatului locomotor. În plus, tratamentul complicațiilor asociate implică resurse medicale importante, în timp ce concediile medicale, incapacitatea temporară de muncă și reducerea productivității pot produce pierderi economice.

OMS subliniază că obezitatea trebuie abordată ca o boală cronică și complexă, influențată de factori biologici, genetici, comportamentali, sociali și de mediu. Această perspectivă presupune depășirea abordărilor care atribuie responsabilitatea exclusiv persoanelor afectate și dezvoltarea unor mecanisme de prevenție și tratament accesibile întregii populații.

Ce măsuri recomandă OMS și OCDE pentru reducerea obezității?

Rapoartele organizațiilor internaționale evidențiază necesitatea unor intervenții coordonate, care să implice sistemele de sănătate, educația, industria alimentară și administrațiile publice. Printre principalele recomandări se numără îmbunătățirea accesului la alimente sănătoase, promovarea educației nutriționale, dezvoltarea infrastructurii pentru activitate fizică și consolidarea serviciilor medicale de prevenție. OMS susține, de asemenea, adoptarea unor politici care să reducă expunerea copiilor la marketingul produselor alimentare nesănătoase și să faciliteze alegerile alimentare echilibrate.

O atenție specială este acordată intervențiilor timpurii, întrucât prevenirea excesului ponderal în copilărie poate contribui la reducerea riscului de obezitate și de boli cronice la vârsta adultă. În același timp, cercetările indică necesitatea adaptării politicilor publice la particularitățile fiecărei țări, având în vedere diferențele socioeconomice și demografice existente în Europa.

O provocare europeană care necesită politici pe termen lung

Rezultatele studiilor Eurostat, OMS și OCDE conturează imaginea unei probleme de sănătate publică extinse, cu efecte care depășesc domeniul medical. Deși prevalența obezității diferă considerabil între statele europene, excesul ponderal afectează o proporție importantă a populației adulte, iar fenomenul este prezent inclusiv în rândul copiilor.

România se situează sub media Uniunii Europene în statisticile privind obezitatea raportată, dar nivelul ridicat al preobezității indică existența unor riscuri importante pentru sănătatea populației. În același timp, relația dintre obezitate, educație, venituri și vârstă demonstrează că prevenția trebuie integrată în politici publice mai ample, care să urmărească reducerea inegalităților și îmbunătățirea condițiilor de viață.

Principala concluzie a cercetărilor europene este că reducerea obezității nu poate fi realizată exclusiv prin schimbarea comportamentelor individuale, ci necesită intervenții susținute în sănătate, educație și mediul alimentar.