Au început lucrările la rețeaua de gaze naturale din trei comune doljene

Locuitorii din Bratovoești, Rojiște și Teasc se apropie de accesul la gaze naturale. Vineri a fost dat startul unei investiții de peste 22 de milioane de lei, care prevede construirea unei rețele moderne de distribuție în cele trei comune din județul Dolj.

La sediul Primăriei Bratovoești s-au reunit constructorii, primarii celor trei localități, președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, și administratorul public al județului, Cosmin Durle, pentru a stabili detaliile proiectului și începerea lucrărilor.

Potrivit autorităților, rețeaua va însuma aproximativ 25 de kilometri de conducte, iar aproape 9.000 de locuitori vor putea beneficia de racordare după finalizare. Prima etapă vizează clădirile publice, urmând ca apoi să fie conectate și gospodăriile.

Finanțarea provine în principal din Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, care acoperă aproximativ 19 milioane de lei. Proiectul este derulat printr-o asociație de dezvoltare intercomunitară înființată de cele trei comune, iar concesionarul serviciului de distribuție este Megaconstruct SA.

Finalizarea lucrărilor este estimată pentru 2027. Racordarea fiecărei gospodării va depinde totuși de etapele tehnice și administrative necesare, precum realizarea instalațiilor interioare și îndeplinirea condițiilor de punere în funcțiune.

„Este un proiect important pentru comunitățile din Bratovoești, Teasc și Rojiște și un exemplu de ceea ce se poate realiza atunci când administrațiile locale își unesc eforturile”, a transmis Cosmin Vasile, președintele Consiliului Județean Dolj.