România a deconspirat peste 17.000 de informatori ai Securității în 26 de ani

România a identificat 17.104 informatori ai fostei Securități în perioada 2000–2026, în urma solicitărilor formulate de persoanele care au avut dreptul să își consulte dosarele. Cifra reflectă peste un sfert de secol de cercetare a arhivelor fostei poliții politice comuniste. În paralel, Ungaria a început, în noiembrie 2026, un proces amplu de deschidere publică a evidențelor serviciilor secrete comuniste, care ar putea cuprinde între 50.000 și 60.000 de nume. Cele două țări au adoptat mecanisme diferite de identificare și publicare a informațiilor despre colaboratorii fostelor regimuri comuniste.

Peste 17.000 de informatori identificați în România

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a anunțat, la 11 noiembrie 2026, că a deconspirat 17.104 informatori ai fostei Securități, de la începerea activității instituției, în anul 2000.

Identificările au fost realizate în urma cererilor depuse de persoanele îndreptățite să afle cine a furnizat informații despre ele fostelor structuri de represiune comunistă. Procesul este unul complex. Arhivele nu conțin o evidență completă care să asocieze automat numele conspirative cu identitățile reale ale informatorilor.

Pentru identificarea unei persoane, cercetătorii trebuie să examineze documente din dosare diferite, să compare informațiile și să stabilească legătura dintre numele conspirativ și persoana reală. În numeroase situații, acest demers presupune studierea unor volume considerabile de documente, uneori din zeci de mii de dosare.

Potrivit procedurilor aplicabile, identificarea trebuie să demonstreze că persoana a transmis informații despre solicitant și că acestea îi pot fi atribuite cu certitudine. Numărul de 17.104 nu reprezintă totalul informatorilor care au activat în perioada comunistă, ci numărul persoanelor deconspirate prin acest mecanism până în prezent.

De ce identificarea informatorilor durează atât de mult

O parte importantă a dificultăților provine din modul în care funcționa sistemul informativ al Securității.

Informatorii utilizau frecvent nume conspirative, iar documentele privind recrutarea, activitatea și identitatea lor puteau fi păstrate în dosare separate. În plus, arhiva fostei Securități nu a fost transferată integral și simultan către CNSAS.

Preluarea unor volume importante de documente a început în 2006, iar procesul de organizare, inventariere și digitizare a continuat ulterior. Introducerea documentelor în baze de date electronice a simplificat căutările, dar nu a eliminat necesitatea verificării individuale.

Din perspectivă juridică, este importantă și distincția dintre identificarea unui informator în arhive și constatarea calității de colaborator al Securității în sensul legislației actuale. Nu orice persoană care apare într-un document al fostei poliții politice poate fi considerată automat colaborator în sens juridic. Contează natura informațiilor transmise, împrejurările și îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege.

Alte peste 6.000 de persoane figurează în listele publice ale CNSAS

Pe lângă informatorii identificați în urma solicitărilor individuale, CNSAS publică evidențe privind foștii angajați și colaboratori ai aparatului represiv.

La 10 noiembrie 2026, aceste evidențe cuprindeau:

• 4.920 de ofițeri și subofițeri ai fostei Securități;
• 1.120 de colaboratori incluși în lista publică a instituției.

Cele două categorii sunt diferite. Prima privește personalul fostelor structuri de securitate, iar a doua persoanele pentru care au fost inițiate proceduri judiciare de constatare a colaborării, în condițiile legii. Aceste cifre nu trebuie adunate automat la cele 17.104 cazuri de deconspirare. Evidențele sunt construite după criterii juridice și administrative diferite, iar unele categorii pot avea suprapuneri.

Ungaria a deschis publicului arhive care cuprind aproximativ 60.000 de nume

La 4 noiembrie 2026, Ungaria a început publicarea online a unor evidențe ale fostelor servicii de securitate comuniste. Măsura permite publicului să consulte gratuit informații despre zeci de mii de persoane înregistrate în rețelele informative ale fostului regim.

Arhivele istorice ale serviciilor de securitate maghiare (ÁBTL) au pus la dispoziție trei categorii importante de documente: fișe de evidență ale persoanelor recrutate, registre de recrutare și o bază de date care conține nume reale și conspirative. Una dintre evidențele digitalizate include aproximativ 58.000 de persoane. Estimările privind documentele publicate indică între 50.000 și 60.000 de nume, fără ca toate înregistrările să reprezinte cazuri individuale de colaborare dovedită.

O a patra categorie, dosarele detaliate de recrutare, urmează să fie publicată până la 25 februarie 2027. Documentele disponibile pot fi consultate printr-o platformă online, utilizând informații precum numele, data nașterii sau identitatea conspirativă.

Totuși, includerea unei persoane într-un registru al fostelor servicii secrete nu dovedește automat că aceasta a transmis efectiv informații. Unele persoane au fost recrutate sub presiune, iar alte înregistrări pot fi incomplete sau inexacte. Această distincție este esențială pentru interpretarea corectă a arhivelor și pentru protejarea reputației persoanelor menționate.

România și Ungaria: două mecanisme diferite de transparentizare

Diferența fundamentală este că România raportează cazuri de identificare documentată, în timp ce Ungaria a publicat evidențe istorice care necesită, în multe situații, verificări suplimentare. Prin urmare, cifrele nu pot fi comparate direct pentru a determina care dintre cele două state a avut mai mulți informatori sau care a identificat o proporție mai mare a acestora.

Deconspirarea fostelor rețele informative, la aproape patru decenii de la căderea comunismului

Atât în România, cât și în Ungaria, accesul la arhivele fostelor servicii de securitate reprezintă un proces de recuperare a istoriei recente. Documentele permit reconstituirea mecanismelor prin care regimurile comuniste supravegheau populația, controlau mediile profesionale și colectau informații despre persoane considerate incomode.

Cercetarea acestor arhive contribuie și la înțelegerea modului în care funcționau rețelele de colaboratori. Totodată, publicarea informațiilor ridică probleme juridice și etice. Este necesară diferențierea dintre persoanele care au colaborat voluntar, cele constrânse să coopereze și cele care apar în documente fără dovezi suficiente privind activitatea lor. Deschiderea arhivelor nu înlocuiește cercetarea istorică și nici evaluarea juridică individuală.

Transparența arhivelor rămâne un proces în desfășurare

La 36 de ani de la prăbușirea regimurilor comuniste din Europa Centrală și de Est, România și Ungaria continuă să clarifice rolul fostelor servicii de securitate și al rețelelor lor informative. România a construit un sistem de verificare individuală, în care identificarea informatorilor presupune coroborarea documentelor și respectarea unor criterii legale.

Ungaria a adoptat recent un mecanism de acces public extins, prin publicarea online a unor registre istorice care cuprind zeci de mii de nume. Cele două abordări oferă perspective diferite asupra trecutului comunist. Una pune accent pe identificarea documentată a persoanelor, cealaltă pe accesibilitatea unui volum mai mare de evidențe istorice.

În ambele cazuri, valoarea informațiilor depinde de autenticitatea documentelor, interpretarea lor corectă și respectarea drepturilor individuale. Cunoașterea trecutului nu se rezumă la publicarea unor liste de nume, ci presupune înțelegerea modului în care au funcționat instituțiile represive și a responsabilităților individuale stabilite pe baza probelor.