Ce înseamnă când o țară ajunge la categoria „Junk” și de ce contează ratingul de credit

În știrile economice apare uneori o formulare care sună alarmant: „Țara riscă să ajungă la Junk” sau „ratingul suveran ar putea fi retrogradat în categoria Junk”.

Dar ce înseamnă, concret, acest lucru? Înseamnă că țara este în faliment? Că statul nu își mai poate plăti salariile și pensiile? Că investitorii pleacă imediat?

Nu.

„Junk” este un termen folosit pe piețele financiare pentru a descrie un rating de credit aflat sub categoria Investment Grade. Cu alte cuvinte, investitorii sunt avertizați că împrumuturile acordate acelui stat implică un risc mai ridicat.

Pentru a înțelege de ce acest prag este atât de important, trebuie mai întâi să vedem ce este ratingul unei țări.

Ratingul de țară, explicat simplu

Statele se împrumută în mod regulat.

Atunci când veniturile din taxe și impozite nu acoperă toate cheltuielile și obligațiile financiare, guvernele pot împrumuta bani prin emiterea de obligațiuni. Practic, statul spune investitorilor:

„Împrumutați-mi astăzi bani, iar eu vă voi plăti dobândă și vă voi restitui suma la termen.”

Investitorii trebuie însă să răspundă la o întrebare esențială:

Cât de mare este riscul ca statul respectiv să nu își respecte obligațiile financiare?

Aici intervin agențiile de rating.

Printre cele mai cunoscute la nivel internațional se numără S&P Global Ratings, Moody’s Ratings și Fitch Ratings. Acestea analizează capacitatea și disponibilitatea unui debitor de a-și respecta obligațiile financiare și exprimă riscul prin intermediul unor calificative.

Pentru state, analiza poate lua în calcul factori precum puterea economiei, situația finanțelor publice, nivelul datoriei, capacitatea instituțiilor și vulnerabilitatea la diferite șocuri economice. Metodologiile diferă de la o agenție la alta, deci ratingul nu trebuie privit ca rezultatul unei singure formule matematice.

De la AAA la D: „scara de încredere” a piețelor financiare

Pentru publicul larg, ratingurile pot fi privite ca o scară a riscului de credit.

În sistemul utilizat de S&P și Fitch, în partea de sus găsim AAA, iar apoi ratingurile coboară prin AA, A, BBB, BB, B, CCC și alte categorii, până la nivelurile asociate defaultului.

Cele două mari zone sunt:

Investment Grade – risc de credit relativ redus sau moderat;

Speculative Grade – risc mai ridicat, zonă cunoscută în limbajul piețelor și drept „Junk” sau „High Yield”.

La S&P, pragul este foarte clar: BBB- este ultima treaptă Investment Grade, iar BB+ este prima treaptă Speculative Grade. Fitch folosește aceeași delimitare generală între BBB și BB.

Moody’s folosește o notație diferită. Echivalentul aproximativ al zonei BBB este Baa, iar sub aceasta începe categoria Ba, considerată speculativă.

Principalele categorii de rating

AAA – cel mai ridicat nivel

AAA reprezintă vârful scalei S&P și Fitch.

Un asemenea rating indică o capacitate extrem de puternică de respectare a obligațiilor financiare și cel mai redus nivel de risc de credit din cadrul scalei.

Pentru investitori, un debitor AAA este perceput ca fiind foarte sigur din perspectiva riscului de credit.

AA – calitate foarte ridicată

AA este în continuare o categorie foarte puternică.

Riscul de default este considerat foarte redus, iar capacitatea de plată este foarte solidă. Diferența față de AAA există, dar vorbim în continuare despre partea superioară a categoriei Investment Grade.

A – calitate ridicată

Un rating A indică o capacitate puternică de plată și un risc de credit redus.

Totuși, țara poate fi mai sensibilă la deteriorarea condițiilor economice decât un emitent aflat în categoriile AA sau AAA.

BBB – ultima zonă Investment Grade

Aici lucrurile devin mult mai interesante.

BBB este în continuare Investment Grade, însă reprezintă partea inferioară a acestei categorii.

S&P descrie un rating BBB printr-o capacitate adecvată de respectare a obligațiilor financiare, dar care este mai expusă deteriorării în cazul unor condiții economice nefavorabile. Fitch are o descriere similară.

Cea mai importantă treaptă este BBB-.

Aceasta este ultima treaptă Investment Grade în sistemul S&P. O retrogradare cu o singură treaptă, de la BBB- la BB+, înseamnă trecerea în categoria Speculative Grade.

Și tocmai aici apare celebrul termen „Junk”.

Ce înseamnă, de fapt, categoria Junk?

„Junk” nu înseamnă automat că țara este în faliment.

Este important de subliniat acest lucru.

O țară cu rating BB poate continua să își plătească datoriile. Poate continua să emită obligațiuni. Poate continua să se finanțeze de pe piețele internaționale.

Problema este că riscul perceput este mai mare.

S&P clasifică ratingurile de la BB+ în jos drept Speculative Grade, iar Fitch descrie categoria BB printr-o vulnerabilitate mai ridicată la riscul de default, mai ales dacă mediul economic sau financiar se deteriorează.

În limbaj simplu, piața spune:

„Statul își poate plăti datoriile în prezent, dar există suficiente riscuri încât vrem să fim compensați mai bine pentru banii pe care îi împrumutăm.”

Această compensație se traduce, de regulă, printr-o dobândă mai mare cerută de investitori, deși costul efectiv de finanțare depinde și de mulți alți factori de piață.

De aceea, obligațiunile din această zonă sunt numite frecvent și High Yield, adică obligațiuni cu randament ridicat.

Randamentul mai mare nu apare însă gratuit. El este asociat unui risc mai mare.

De ce este atât de importantă trecerea de la BBB- la BB+?

La prima vedere, diferența pare minusculă.

BBB- → BB+

Doar o treaptă.

Din punctul de vedere al piețelor financiare, însă, acea treaptă traversează una dintre cele mai importante granițe ale sistemului de rating: trecerea de la Investment Grade la Speculative Grade.

Acest lucru poate conta deoarece ratingurile sunt folosite de investitori și instituții financiare ca instrumente de evaluare a riscului, iar anumite mandate sau reguli de investiții pot limita expunerea la instrumente aflate sub Investment Grade. S&P notează că statutul Investment Grade poate face un emitent atractiv pentru o gamă mai largă de investitori instituționali, inclusiv pentru cei ale căror mandate permit investiții doar în titluri cu rating mai ridicat.

În practică, pierderea Investment Grade poate contribui la reducerea cererii din partea unor categorii de investitori și la creșterea costurilor de finanțare.

Iar pentru un stat care trebuie să refinanțeze anual datorii importante, chiar și o diferență aparent mică a costului mediu de împrumut poate deveni relevantă pentru buget.

Ce urmează sub BB?

Categoria Junk nu este o singură treaptă. Este o zonă largă, în interiorul căreia riscul crește pe măsură ce ratingul scade.

BB – speculativ

Există un risc mai ridicat decât în Investment Grade, iar țara este mai vulnerabilă la deteriorarea condițiilor economice sau financiare. Totuși, există încă o anumită flexibilitate pentru plata obligațiilor.

B – foarte speculativ

Riscul devine semnificativ mai mare.

Fitch arată că, la nivel B, există un risc material de default, deși obligațiile financiare sunt încă respectate. Capacitatea de plată este însă vulnerabilă la deteriorarea mediului economic și financiar.

CCC – risc de credit substanțial

Aici situația devine mult mai fragilă.

Marja de siguranță este foarte redusă, iar defaultul devine o posibilitate reală.

CC și C – foarte aproape de default

La aceste niveluri, riscul este extrem de ridicat.

În definițiile Fitch, CC indică faptul că un default de un anumit tip pare probabil, iar C poate indica faptul că un proces de default sau unul asemănător a început deja.

S&P utilizează o scară ușor diferită în partea de jos, dar principiul rămâne același: cu cât coborâm mai mult, cu atât vulnerabilitatea la neplată este mai mare.

D – default

Aceasta este zona în care nu mai vorbim doar despre un risc ridicat.

În sistemul S&P, ratingul D indică existența unui default asupra unei obligații financiare sau alte situații definite de metodologia agenției.

Așadar, Junk și default nu sunt sinonime.

Un stat poate fi în categoria Junk și să își achite în continuare obligațiile. Defaultul reprezintă o situație mult mai gravă.

Scara, pe scurt

Pentru a simplifica lucrurile, clasificarea S&P poate fi privită astfel:

RatingCategoria generalăInterpretare simplificatăAAAInvestment GradeCapacitate extrem de puternică de platăAAInvestment GradeCapacitate foarte puternicăAInvestment GradeCapacitate puternică, dar mai sensibilă la șocuriBBBInvestment GradeCapacitate adecvată, sensibilitate mai mare la condiții adverseBBB-Investment GradeUltima treaptă înainte de zona speculativăBB+ / BB / BB-Speculative Grade / JunkRisc mai ridicat și vulnerabilitate mai mareBSpeculative Grade / JunkRisc ridicat, sensibilitate puternică la deteriorarea economieiCCCSpeculative Grade / JunkRisc substanțial de creditCC / CSpeculative GradeVulnerabilitate extrem de ridicatăDDefaultDefault conform criteriilor agenției

Clasificarea exactă și definițiile diferă ușor între agenții, iar Moody’s utilizează simboluri precum Aaa, Aa, A, Baa, Ba, B și Caa în locul sistemului AAA, AA, A, BBB, BB, B și CCC.

Ce înseamnă toate acestea pentru omul obișnuit?

Ratingul de țară poate părea o chestiune tehnică rezervată economiștilor, băncilor și fondurilor de investiții. În realitate, efectele sale se pot transmite în economie.

Legătura nu este însă una mecanică: o retrogradare nu înseamnă că a doua zi cresc automat ratele populației sau taxele.

Efectul funcționează mai degrabă prin costul și accesul la finanțare.

Dacă investitorii percep statul ca fiind mai riscant, pot cere randamente mai mari pentru a-i împrumuta bani. Dacă statul ajunge să plătească mai mult pentru datorie, o parte mai mare din buget poate fi absorbită de dobânzi.

În anumite condiții, deteriorarea percepției asupra riscului suveran poate influența și costurile de finanțare din restul economiei, inclusiv pentru companii și instituții financiare.

De aceea, ratingul unei țări nu este doar o literă într-un raport.

Este, în esență, un indicator al riscului pe care investitorii și agențiile de rating îl asociază capacității statului de a-și respecta obligațiile financiare.

Concluzie: „Junk” nu înseamnă faliment, dar este un semnal important

Cea mai importantă idee este aceasta:

Intrarea în categoria Junk nu înseamnă că o țară a intrat în faliment.

Înseamnă că ratingul său a coborât sub pragul Investment Grade și că riscul de credit este considerat suficient de ridicat pentru ca datoria respectivă să intre în categoria speculativă.

Diferența dintre BBB- și BB+ poate părea foarte mică pe hârtie. Pe piețele financiare, însă, reprezintă trecerea unei granițe importante.

Deasupra acesteia se află Investment Grade.

Sub ea începe Speculative Grade, cunoscută popular drept Junk.

Iar cu cât un stat coboară mai mult pe această scară, cu atât finanțarea poate deveni mai dificilă și mai costisitoare, în funcție de condițiile de piață și de percepția investitorilor.

Ratingul nu spune întreaga poveste a unei economii și nici nu reprezintă o garanție privind viitorul. Chiar agențiile subliniază că ratingurile sunt opinii privind riscul de credit și reprezintă doar unul dintre numeroasele instrumente pe care investitorii le pot folosi în luarea deciziilor.

Dar atunci când o țară se apropie de granița dintre Investment Grade și Junk, acele câteva litere capătă o importanță economică foarte concretă.